Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Astronomii au descoperit primul asteroid cu inele

Primul asteroid cu inele a fost descoperit de astronomi, care credeau până acum că doar planeta Saturn şi uriaşele planete gazoase din sistemul solar erau prevăzute cu asemenea formaţiuni, se arată într-un studiu publicat marţi, informează Reuters.

Asteroidul, cunoscut sub denumirea de Chariklo, se află la o distanţă de peste un miliard de kilometri de Terra şi se roteşte în jurul Soarelui pe o orbită situată între Saturn şi Uranus.

Pe 3 iunie 2013, astronomii aflaţi în şapte localităţi diferite din Chile, Brazilia, Uruguay şi Argentina observau asteroidul, care trecea prin faţa unei stele, în speranţa că lumina emisă de stea va oferi detalii despre forma şi mărimea acestui corp ceresc.

În timpul observaţiei, astronomii au descoperit două inele dense în jurul asteroidului Chariklo. Inelele lui Chariklo au margini ondulate, o trăsătură provocată de efectele gravitaţionale ale sateliţilor de mici dimensiuni, care gravitează în jurul acestuia.

Până atunci, se ştia că doar planete uriaşe precum Saturn, Jupiter, Uranus şi Neptun sunt prevăzute cu asemenea formaţiuni.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.