Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Care sunt originile "Zilei Păcălelilor". Tradiţii şi superstiţii de 1 aprilie

De 1 aprilie, Ziua Păcălelilor / Ziua Păcălitului, toţi încearcă, cu mai mult sau mai puţin succes, să-i facă o „şotie” colegului, prietenului, vecinului, unui membru al familiei, altfel spus, toată lumea păcăleşte pe toată lumea.
Se presupune că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în apusul Europei, la jumătatea secolului al XVI-lea, odată cu trecerea la Calendarul gregorian şi a fost percepută, în timp, diferit de la o ţară la alta. Uneori chiar fără a avea legătură cu păcălitul.
* În Franţa, păcăliţii au fost numiţi „poisson d’Avril” (peşte de Aprilie), datorită faptului că în luna aprilie, potrivit astrologiei, Soarele părăseşte semnul zodiacal al „Peştilor” sau legat de obiceiul de a prinde o hârtie în formă de peşte pe spatele cuiva.
* În Germania, prima zi a lunii aprilie este considerată o zi a farselor nevinovate.
*  În Spania, celor păcăliţi în această zi li se atribuie epitetul de „nătărăi”.
*  Englezii au început să sărbătorească „April Fools Day” (Ziua nebunilor, a păcălelilor) abia prin secolul al XVIII-lea, după ce au împrumutat-o de la germani, cu un veac mai devreme.
* În Scoţia, 1 aprilie este considerată „Ziua cucului” (Cuckoo” sau „Gowk”), această pasăre fiind prima care vesteşte începutul primăverii.
* Americanii, care nu pierd nici ei un prilej bun să se amuze, au denumit prima zi a lui aprilie, ca şi englezii, „April Fools Day”, iar cea mai răspândită glumă este legatul şireturilor sau înlocuirea zahărului cu sarea.
* Japonezii în schimb consideră această zi ca fiind „Ziua păpuşilor” sau ziua bucuriei celor mici, cărora le oferă în dar păpuşi.
 * La români, Ziua Păcălelilor s-a împământenit prin secolul al XIX-lea. Tradiţia spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului, deoarece, dacă se trece de orele 12, păcălelile îi vor aduce ghinion păcăliciului. Cei care nu tolerează sau nu gustă cu umor farsele, vor avea şi ei ghinion. Se mai spune că, atunci când o fată frumoasă reuşeşte să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Să te căsătoreşti pe 1 aprilie nu e foarte indicat. Bărbatul însurat în această zi – se spune - va fi sub papucul nevestei până la sfârşitul vieţii. Copiii născuţi pe 1 aprilie vor avea succes în aproape toate planurile, dar este bine să se ferească de jocurile de noroc, care le pot ruina viaţa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.