Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Aventurile micului Jack şi ciudatele boabe de fasole

Teatrul de păpuşi "Gulliver" oferă micilor spectatori duminică, 28 septembrie, de la ora 10,30, în sala mare a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, spectacolul „Jack şi fasolea fermecată”, o poveste populară englezească, în care umorul şi întâmplările uimitoare îi ţin pe micii spectatori cu sufletul la gură. Spectacolul este o adaptare semnată de regizorul Daniel Stanciu. Joacă actorii: Stelian Stancu, Adina Niţă, Eduard Şişu, Nicole Lungu, Aurelian Iorga şi Mircea Vâjâianu. Scenografia aparţine Danielei Drăgulescu, muzica, lui Dan Bălan.

Cum se lasă păcălit micul Jack, pentru ca de fapt să iasă în câştig, cum nişte boabe de fasole primite într-un schimb păgubos se dovedesc, de fapt, a fi într-adevăr fermecate şi cum ajunge Jack în lumea din nori a uriaşilor, dar şi ce pericole înfruntă acolo, veţi vedea numai dacă veniţi duminică dimineaţă la teatru! În acest spectacol, „arta animaţiei, jocul actoricesc şi tehnica modernă se îmbină sugestiv oferind un spectacol inedit şi plin de culoare. Scenografa Daniela Drăgulescu reuşeste să îmbine foarte bine lumea feerică a basmului şi pe cea a scenei, iar regizorul Daniel Stanciu dă viaţă şi vivacitate unor personaje care fac deliciul copiilor” – scrie în prezentarea făcută chiar de teatru. Mai notăm şi că preţul biletelor este de 8 lei pentru copii şi 10 lei pentru adulţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.