CRONICĂ DE CENACLU/ Blues me like they do in U.S.A., de Stela Iorga

„Când plângea Otohime parcă avorta îngerii fără aripi deodată, era o zburătăcire grozavă la ea în suflet, de unde alunga cu disperare înaripatele făpturi, care ţâşneau disperate din ea şi nu îşi găseau hainele albe cu pene cu tot, apoi veneau la rând serafimii care, vai!, nu mai putea trâmbiţa frumuseţile lumii, ci numai sunete de jale scoteau, ceva ca un blues ritmat, dar totodată şi sictirit cumva, pe la încheieturile ritmului, apoi veneau heruvimii care nu mai acoperea nici eu faţa urâtă a lumii, ci numai îi acoperea lui Otohime ochii, să nu vadă drumul spre iubitul ei”. (Made in U.S.A., Stela Iorga)

Textele Stei Iorga, fie că este vorba de poezie în proză, cum este cazul celor citite vinerea trecută, fie că este vorba de poezie, pur şi simplu, sunt dramatice. În ele sunt învolburate iubiri neîmplinite, privite şi descrise cu jale. Stela Iorga nu este un narator detaşat, este implicat până în măduva oaselor şi jeleşte odată cu serafimii pentru personajele feminine etern îndrăgostite, dar fără a avea cale de împlinire pe acest plan. Motiv pentru care personajul feminin apare ca fiind blestemat să rămână în singurătate, „spânzurată de cerurile disperării”.

Astfel, Gelu Ciorici-Şipote vede în „Made in U.S.A.” un poem tulburător, cu muzicalitate interioară, cu simboluri bine inserate, iar leitmotivul prozei „Scurtă poveste de iubire” este o cheie originală, respectiv pisica - un terţ rezolvă trăirea de viaţă, carne şi sentiment între două persoane. Tristeţea din textele Stelei transpare tandru, aşa cum observă şi Carmen Neacşu, ca un blues, însă cuvintele dure, explicative, mari trag parabola textului în jos. „Personajele nu sunt vii, nu au o viaţă a lor. Lipseşte atmosfera şi dialogul. Pare să fie mai important autorul decât personajele. Suferă de patetism”, spune Cristina Dobreanu.

Astăzi, 3 octombrie, la sediul cotidianului „Viaţa liberă, de pe la ora 18.00, citeşte Violeta Bobe.