Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Cinci simţuri - un univers" - EXPOZIŢIE la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi vă aşteaptă la o nouă expoziţie. Se numeşte „Cinci simţuri - un univers” şi este realizată împreună cu specialiştii din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău. Aceasta aduce în faţa publicului, într-o formă inedită, un univers mai puţin cunoscut, acela al celor cinci simţuri ale organismului uman: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul.

"Expoziţia organizată în colaborare cu specialiştii Muzeului de Ştiinţele Naturii din Bacău este diferită prin faptul că, pe lângă suportul ştiinţific pe care-l aduce în faţa publicului, are un pronunţat caracter interactiv. Astfel, pentru fiecare dintre simţurile prezentate, expoziţia cuprinde şi module interactive, care, prin intermediul experimentelor şi exerciţiilor, îl ajută pe vizitator să descopere importanţa fiecărui simţ în parte: văzul, auzul, pipăitul, gustul şi mirosul”, a declarat Mădălin Şerban, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Interesant este faptul că vizitatorii vor putea afla detalii despre propriile simţuri testându-le în cadrul expoziţiei. „Cinci simţuri - un univers” poate fi vizitată până pe data de 1 martie 2015.

Citeşte şi: EXPONATUL LUNII la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii: Fluturele "ochi de păun"

Evaluează articolul
Fii primul care votează
II

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.