Sexul virtual, mai real ca niciodată. Ce este teledildonics
O reţea online, recent lansată, îşi propune să le uşureze oamenilor interacţiunea de natură fizică în mediul virtual, cu ajutorul tehnologiei haptice, adică a unor gadgeturi sexuale care permit trăirea senzaţiilor tactile mai fidel ca niciodată.
Gadgeturile, botezate teledildonic haptic, oferă posibilitatea, graţie tehnicii computerizate, de a simţi la propriu senzaţii tactile. De altfel, tehnologia prin care se poate realiza acest lucru, denumită haptică (în limba greacă face referire la a pune mâna, a pipăi - n.r.), a început să fie dezvoltată acum câţiva ani şi se concentrează pe stimularea presiunii, redarea texturii, a vibraţiilor, temperaturii şi altor senzaţii care au legătură cu tactilul.
Astfel, această tehnologie îşi propune „să traducă“ tactil imaginile de pe ecranul calculatorului şi iluzia optică să devină cât se poate de reală, ca şi cum am atinge ceea ce vedem. Pentru aceasta se folosesc dispozitive realizate în acest scop, cum este cazul acestor jucării sexuale, conectate cu ajutorul unor softuri şi senzori de presiune, care îi permit utilizatorului să perceapă suprafeţe reci, calde, catifelate, aspre, ca şi cum ar intra în contact direct cu cineva sau ceva.
Citeşte şi: Cât de des fac sex românii şi cu ce probleme sexuale se confruntă





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.