Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TINERII ŞI ORAŞUL/ Ea este Miss Campus 2015

Seară plină de frumuseţe şi voie bună în Casa Veche, unde săptămâna trecută s-a desfăşurat o nouă ediţie a concursului "Miss Campus". Pentru acest titlu au concurat câştigătoarele concursului Miss Cămin C, Miss Cămin G şi Miss Cămin H, dar şi alte studente la "Dunărea de Jos".

Cele opt fete aspirante la titlu şi-au etalat frumuseţea, eleganţa şi stilul în cadrul celor patru probe la care au fost supuse: defilări în ţinută elegantă, casual şi sexy, dar şi o probă de îndemânare, unde tinerele au fost provocate să parcurgă - pe tocuri - un traseu cu o lingură între dinţi, fără să scape mingea de ping-pong din căuşul lingurii. Dacă la primele trei s-au descurcat, ultima probă le-a dat bătăi de cap.

Câştigătoarea concursului a fost Alina Elena Ilie, studentă în anul II, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Coroniţa şi diploma i-au fost înmânate de Irina Bratoveanu, „Miss Campus 2014”. Pe lângă acestea, câştigătoarea se va bucura de reduceri la şedinţe de masaj, solar, sală de fitness şi coafor.

"Sunt mândră de mine, chiar dacă e un concurs minor, mi-am dovedit că îmi pot depăşi limitele. Constat cu surpriză că sunt cunoscută în tot campusul, aşa că sunt mai atentă la vestimentaţia mea, la felul în care arăt", a declarat Alina Elena Ilie. Concursul "Miss Campus" a ajuns deja la a treia ediţie.


AFLĂ cine ne va reprezenta la CONCURSUL DE FRUMUSEŢE Miss Europe World 2015

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.