Un gălăţean vrea să facă un mini-zoo lângă Zona Liberă
Dacă deschiderea Grădinii Zoologice de la pădurea Gârboavele nu se ştie exact când va avea loc, un gălăţean, pe numele său Stratula Vasile, s-a gândit că ar fi benefică deschiderea unui mini-zoo în apropiere de Zona Liberă. Mai exact, acesta doreşte să transforme fosta cantină a IAS-ului într-un adăpost pentru cele mai obişnuite animale pe care copiii din oraş nu au ocazia să le vadă pe viu. „Vrem să aducem acolo şi găini, şi gâşte, şi raţe, şi iepuri de toate felurile, astfel încât copiii să ia contact cu animalele mai puţin exotice. Nu toţi au bunici la sate, aşa că să mângâie un astfel de animal, să îl hrănească, cred că ar fi foarte frumos pentru ei”, spune omul.
Vasile Stratula ne-a spus că deja are şi parteneri pentru acest proiect, în persoana lui Vasile Toderaşcu de la SIF Moldova. „Domnul Toderaşcu mi-a transmis deja că este încântat de proiect şi că, dacă vom reuşi să îl facem, va fi primul care va trimite copiii în vizită la grădiniţa noastră zoo”.
Până la deschiderea mini grădinii zoologice, însă, gălăţenii rămân doar cu amintirea celei vechi, al cărei termen de deschidere este încă necunoscut.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.