Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Streetball fără frontiere

Streetball-ul (un fel de baschet, jucat la un singur coş, pe o jumătate de teren obişnuit), un sport importat din SUA, a prins rădăcini serioase şi la Galaţi. Ca dovadă, campionatul pe care liceenii îl organizează pe plan local de şase ani încoace.

Joi, pe terenul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, s-a jucat finala ediţiei cu numărul 6, între „Evanghelişti” şi „CNMK”. Soarele torid şi, bineînţeles, jocul foarte bun al adversarilor le-au pus beţe-n roate „Evangheliştilor”, echipa Colegiului „Mihail Kogălniceanu” fiind câştigătoarea Trofeului Streetball 2009.

În acest an, finala s-a desfăşurat sub sloganul „Artă şi sport contra drog”, organizatorii fiind doi elevi de la Colegiul „Alecsandri”, Paul Voicu şi Dragoş Ureche, susţinuţi de profesorul de educaţie fizică Florin Gheţău. Cei doi tineri organizatori speră ca în 2010 Galaţiul să găzduiască un Campionat Naţional de Streetball.

Visul elevilor nu se poate materializa fără ca terenurile de sport de la liceele din Galaţi (singurul spaţiu alternativ este Sala Puşkin, a Universităţii) să fie amenajate corespunzător, ne-a spus Paul Voicu.

Explicaţie foto: Elevii de la Colegiul „Mihail Kogălniceanu” sunt pasionaţi de Streetball

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CS

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.