Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

HAINE INTELIGENTE - Google vrea să revoluţioneze moda

Google se implică în includerea tehnologiei smart în materialele cămăşilor şi altor articole de vestimentaţie, pentru ca hainele să poată reacţiona la gesturi sau comenzi tactile, compania colaborând deja la această iniţiativă cu Levi Strauss, relatează Bloomberg.

Departamentul pentru Tehnologie Avansată şi Proiecte al Google lucrează la Project Jacquard, un set de invenţii care fac posibil ca hainele să primească sarcini prin gesturi sau atingere, acestea urmând să fie folosite ca extensii ale activităţilor digitale ale posesorilor.

Ideea Google este ca tehnologia să fie inclusă direct în materiale, în locul coaserii sau lipirii unui dispozitiv electronic pe o ţesătură convenţională.
Invenţia face ca fibrele conductoare high-tech să poată fi ţesute sub formă de materiale folosind actualele capabilităţi industriale, fiind posibilă crearea unui număr nelimitat de modele. "Jacquard este o pânză albă pentru industria modei. Designerii o pot folosi ca pe oricare material, adăugând noi straturi sau funcţionalităţi modelelor lor, fără să ştie nimic despre electronică", potrivit paginii web a proiectului.

Google Inc. este o corporaţie americană multinaţională care administrează motorul de căutare pe Internet cu acelaşi nume. A fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page şi Sergey Brin. Compania a pornit cu o investiţie de 100.000 de dolari, care a venit din partea unuia dintre cofondatorii companiei Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim, care considera că un motor de căutare pe Internet poate revoluţiona lumea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.