Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu cât s-a vândut la licitaţie o pereche de chiloţi ai reginei Victoria a Marii Britanii

O pereche de chiloţi cu talie foarte înaltă ai reginei Victoria a fost vândută, sâmbătă, la o licitaţie pentru o sumă record, de către casa Chippenham Auction Rooms, din comitatul englez Wiltshire, informează EFE, citat de AGERPRES.

Lenjeria de corp din bumbac, cu circumferinţa de 114 centimetri — ilustrând dimensiunile suveranei — a fost vedeta acestei licitaţii, la care au fost prezentate şi alte articole vestimentare care i-au aparţinut reginei Victoria.

Un cumpărător anonim a obţinut chiloţii până la genunchi la preţul de 17.200 de euro.

Lenjeria albă este confecţionată din câţiva 'yarzi' de bumbac şi este brodată cu iniţialele VR, de la Victoria Regina.

În 2014, o altă pereche de chiloţi bufanţi ai suveranei engleze au fost vânduţi pentru suma de 6.200 de lire (8.600 de euro) de casa de licitaţii Kent, din sudul Marii Britanii.

Regina Victoria, care a deţinut coroana între 1837 şi 1901, este monarhul cu cea mai lungă domnie, deşi, potrivit calculelor oficiale, regina Elisabeta a II-a o va depăşi în luna septembrie - peste 63 de ani de domnie.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.