Record de vânzări pentru Apple: 13 milioane de iPhone vândute în doar câteva zile
Grupul informatic american Apple Inc a anunţat că în primul weekend după lansarea noilor versiuni ale telefoanelor iPhone a vândut peste 13 milioane de exemplare de iPhone 6S şi 6S Plus, depăşind recordul înregistrat după ce a pus în vânzare precedentele versiuni, transmite AFP.
Anul trecut, când a dezvăluit modelele iPhone 6 şi 6 Plus, Apple a vândut 10 milioane de exemplare în primul weekend de la lansare, însă atunci grupul american a decis să amâne lansarea iPhone 6 şi 6 Plus pe piaţa din China, deoarece a aşteptat să primească aprobarea autorităţilor de reglementare.
Primul val de ţări pentru care iPhone 6s şi iPhone 6s Plus sunt disponibile oficial pentru precomenzi a fost format din SUA, Australia, Marea Britanie, Canada, China, Franţa, Germania, Hong Kong, Japonia. Smartphone-urile iPhone 6s şi iPhone 6s Plus, noile vârfuri de gamă ale Apple, au ajuns în România din 30 septembrie, la doar 5 zile de la lansarea oficială în SUA.
Smartphone-urile iPhone 6s şi iPhone 6s Plus au păstrat dimensiunile şi rezoluţiile display-ului - 4,7 inch, respectiv, 5,5 inch, însă vin cu multiple îmbunătăţiri. Camera principală are acum 12 megapixeli, oferind o redare a culorilor mai bună, chiar şi în condiţii de luminozitate slabă. De asemenea, poate filma la rezoluţie 4K. Camera frontală are 5 megapixeli, o veste foarte bună pentru cei care sunt pasionaţi de fotografii selfie, oferind posibilitatea de a folosi display-ul pe post de bliţ.
Smartphone-urile sunt cu 70 la sută mai rapide, iar performanţa grafică aproape că s-a dublat faţă de generaţia anterioară, datorită tehnologiei 3D Touch, care oferă acces la diverse meniuri, permite previzualizarea e-mailurilor şi aduce jocurile la un nivel superior.
Sursa: Agerpres





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.