Faleza… politică/ Un "manifest" gigant, mâzgălit pe piatră
"26 de ani de minciuni comuniste şi securiste", iată o destul de nouă inscripţie cu care se poate acum făli Faleza. Textul aminteşte de un alt slogan, cam cu acelaşi scris şi cu aceeaşi disperare, care a tronat o vreme, după Revoluţie, pe peretele unui bloc de lângă Hotel Galaţi. Atunci scria că se scurseseră opt luni, apoi s-a completat la 12… şi autorităţile s-au spălat pe mâini. Noua inscripţie aduce în plus şi cuvântul "securiste". De fapt, toată placarea din travertin a scărilor Falezei Superioare s-a umplut de ceva vreme cu "manifestul" aceluiaşi autor de graffiti: „Vrem o Românie fără tiranie”. Avem alături şi un citat din „Noi vrem pământ”, poemul lui Coşbuc, care ar ţine de mediul rural, însă cum Galaţiul a devenit un fel de comună... Urmează „Stopaţi genocidul poporului român!” şi, de inspiraţie mai veche, „Daţi-mi România înapoi! Jos dictatura!” Scris, normal, cu roşu, să se vadă de la mare distanţă: „Trădători de neam şi ţară/ Ne-am săturat de voi! Jos Mafia politică! (şi încă o dată) 26 ani de minciuni şi hoţie! Ajunge!". Vechile mici inscripţii cu „Oţelul” sunt astfel mai puţin vizibile... În curând, probabil n-o să mai dăm bani pe cărţi, căci vom citi tot năduful, gratis, direct de pe ziduri.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.