Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Amintiri din copilărie"/ Pokemon Go a fost lansat oficial pentru iOS și Android

Japonezii de la Nintendo au dat lovitura cu Pokemon Go. Jocul, dezvoltat de Niantic, combină franciza veche de 20 de ani cu realitatea augmentată. Jucătorii  se plimbă în viața reală, căutând personajele din seria Pokemon, pe ecranele telefoanelor.

În Statele Unite, la două zile după lansare, jocul era deja instalat pe mai mult de 5% din dispozitivele cu sistemul de operare Android, depășind Tinder, platformă care este prezentă pe numai 2% din terminalele cu Android ale americanilor.

Și, dacă aceste cifre vi se par impresionante, să știți că nu sunt singurele de acest gen. Rata zilnică a utilizatorilor activi este aproape egală cu cea a reţelei de socializare Twitter. Jocul este utilizat în medie 43 de minute pe zi, mult decât WhatsApp sau Instagram.

Cu toate că Pokemon Go va fi destul de dificil de monetizat (nu costă să-l descarci sau să-l joci, dar poți alege să plătești pentru diverse elemente din cadrul jocului), asta nu înseamnă că Nintento nu profită pe seama lui. Capitalizarea de piaţă a Nintendo a crescut în două zile cu 7,5 miliarde de dolari. Acţiunile Nintendo au crescut luni cu 25%, la cel mai ridicat nivel atins din noiembrie. De la închiderea tranzacţiilor de joi, titlurile Nintendo au urcat cu 36%.

Având în vedere că jocul a fost lansat oficial doar în SUA, Australia şi Noua Zeelandă, rezultatele înregistrate sunt de apreciat.

Pokemon Go urmează să fie lansat și în alte țări, însă nu se știe când va ajuge oficial și în România. Cu toate acestea, utilizatorii români care l-au instalat din surse neoficiale au deja un grup de Facebook, numit Pokemon Go Romania, pe care fac schimb de trucuri și informații.

sursa: playtech.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.