Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Andreea Mantea a făcut o operaţie estetică degeaba


Andreea Mantea a făcut o operaţie estetică degeaba. Cel puţin aşa susţine chiar ea, amintind faptul că, în urmă cu câţiva ani, a apelat la serviciile unui medic chirurg pentru a-i efectua o liposucţie.

Îşi dorea atunci să scape de grăsimea acumulată pe abdomen, însă, din păcate, chiar şi după intervenţie, rezultatele nu au fost spectaculoase. Din vina ei.

“Mi-am făcut o lipoaspiraţie, m-am chinuit vreo trei zile, a fost foarte greu. N-am respectat ce mi-a spus doctorul şi intervenţia a fost degeaba, în zadar. Toată grăsimea a venit înapoi, era acolo, la loc! Pentru că n-am purtat nişte colanţi speciali, grăsimea a venit din alte părţi ale corpului şi a umplut golul respectiv. A fost groaznic şi m-am chinuit degeaba. Trebuie să respecţi întocmai ce-ţi spune doctorul. Că, dacă nu respecţi, este ca şi cum nu ai făcut-o. Eu ştiu pentru că am trecut prin asta”, a declarat Andreea Mantea pentru WOWbiz.ro.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.