Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

LOREDANA se pregăteşte pentru un festival de yoga

Loredana se află în această perioadă, în vacanţă, în India. Este a doua experienţă de acest tip a vedetei, ea pregătindu-se de această dată inclusiv pentru un festival internaţional de yoga, al cărui ambasador este.

Loredana a revenit în India pentru o nouă vacanţă şi o nouă experienţă de neuitat. După ce anul trecut a vizitat Udaipur şi a făcut chiar şi baie în fluviul Gange, pentru purificare, aşa cum prevede tradiţia, de această dată artista vizitează Jaipur, supranumit Oraşul roz.

Spectaculoase sunt nu doar locurile pe care le descoperă, ci şi vestimentaţiile tradiţionale pe care le poartă îndrăgita artistă. Dovadă şi fotografiile pe care le-a postat pe paginile sale de socializare.

Odată revenită în ţară, Loredana va participa la un festival internaţional de muzică şi meditaţie, intitulat Daikini Festival, al cărui ambasador yoga este. Daikini Festival este primul festival unde comunitatea yoga va putea împărtăşi pasiunea desăvârşită fizică şi spirituală.

„Am început să flirtez cu yoga de mai mult timp, dar acum o fac mai intens. Te ajută să scapi şi de stres şi vă recomand şi vouă. Yoga în România a avut conotaţii negative, din cauza unor poveşti mai mult sau mai puţin adevărate. Cred că oricine ar trebui să facă dimineaţa „salutul soarelui”. Îmi place să combin yoga cu sport, pilates şi alergare”, a declarat Loredana Groza, conform Libertatea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.