Metode de tortură

O metodă terifiantă a fost cea supranumită a „vulturului însângerat”. Pielea de pe spatele victimei era tăiată şi desfăcută, dezvăluindu-i coloana spinală. Coastele i-ar fi fost apoi întoarse victimei în sens invers, formând o pereche de aripi de vultur însângerate.

Tehnica "trasului în ţeapă”, preferată de Vlad Ţepeş, are, de asemenea, o lungă istorie. Înainte ca acesta să o utilizeze, victimele erau "ţepuite” pe jumătate în vagin sau în rect, iar pe măsură ce corpul lor se mişca conform legii gravitaţiei, acestea erau trase total în ţeapă.

O tortură aplicată marinarilor consta în aruncarea marinarului peste bord, acesta având picioarele legate şi fiind suspendat cu ajutorul unei sfori, şi târârea acestuia sub chila vaporului.

Împăratul Nero mai folosea ca metodă de tortură arderea victimei, care era legată de o scândură, de la picioare în sus, cu ajutorul unor lemne sau al unor răşini cărora li se dădea foc. Metoda este cunoscută sub numele de metoda "Lumânării romane”.

Datată în secolul al XIII-lea în Anglia, următoarea metodă de execuţie a fost o pedeapsă legiferată, pentru trădare, în anul 1351. Procesul începea prin târârea victimei până la locul de execuţie, aceasta fiind legată de o bară de lemn, care la rândul ei era legată de un cal. Victima era apoi spânzurată încet, nu prin tradiţionala rupere rapidă a gâtului. După ce era pe jumătate spânzurată, victima era eviscerată, torţionarii scoţându-i efectiv intestinele şi alte organe. Deseori se întâmpla ca victimei să-i fie mutilate şi smulse şi organele genitale.

Sursa: historia.ro