Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Alina Eremia vrea să se mărite până la 26 de ani

Alina Eremia declară că şi-a propus să se mărite până la vârsta de 26 de ani. Mai are, aşadar, trei ani în care să se decidă cu cine vrea să meargă la altar. Iată cine este în prezent partenerul artistei.

Astfel visa să procedeze încă de când era mică şi mărturiseşte acum că încă vrea să se ţină de acest plan. "Aşa îmi doresc. Aşa mi-am propus când eram mică… să nu trec de vârsta de 26 de ani", a declarat Alina Eremia, într-o emisiune TV.

Partenerul ei din prezent este Edi Barbu, iar, dacă relaţia lor evoluează în mod pozitiv, este posibil ca acesta să fie cel cu care artista va ajunge la altar. "Îmi spune că sunt cea mai frumoasă, că mă iubeşte. Îmi face de mâncare, el este bucătarul în familie. Eu mă feresc de bucătărie. Nu mă pricep, eu sunt cu curăţenia. Am reuşit să ne împărţim sarcinile foarte bine. Cred că e foarte atent la nevoile mele şi încearcă pe cât posibil să mă facă cât mai fericită şi reuşeşte. Unde se poate mă însoţeşte, unde nu, îţi dai seama, rămâne acasă, dar mă susţine de la distanţă. Suntem pe telefon încontinuu. E gelos? Nu, nu am niciun fel de problemă din punctul ăsta de vedere. Avem încredere", a spus Alina Eremia, pentru Antena Stars.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.