Scuzele se oferă, nu se cer. Greşeli frecvente în limba română

Cu toţii am auzit expresia "îmi cer scuze". O folosim de fiecare dată când facem ceva greşit, aproape instinctual. Numai că nimeni nu ne spune, de-a lungul vieţii, că expresia este greşită. Asta pentru că scuzele se oferă, nu se cer. Dacă ne gândim că "a cere" înseamnă "a pretinde", atunci când "ne cerem scuze" nu facem altceva decât să pretindem interlocutorului scuze, adică exact opusul intenţiei noastre. Varianta politicoasă ar fi să spunem "vă rog să-mi primiţi scuzele“"sau "vă rog să-mi acceptaţi scuzele". Cu toate astea, există lingvişti care sunt de părere că varianta iniţială, "îmi cer scuze", este corectă.
O altă greşeală frecventă pe care o facem în vorbirea curentă este confuzia între pronumele relativ "care" şi forma compusă a acestuia, "pe care". Spre exemplu, dacă spunem "Această cameră are culoarea pe care îmi place", comitem o greşeală. Replica provine din emisiunea "Gospodar fără pereche", difuzată la ProTv luni, 30 octombrie. Varianta corectă este, evident, "Această cameră are culoarea care îmi place". Se foloseşte forma simplă, "care", atunci când are funcţie de subiect şi stă în cazul nominativ, ca şi substantivul la care se referă (spre exemplu, "Culoarea care îmi place..."), în timp ce forma compusă, "pe care", o folosim când are funcţie de complement direct şi stă în acuzativ ("Am ales culoarea pe care am dorit-o").
În încheiere, vom vorbi despre diferenţa dintre "cărei" şi "cărui". "Fata al cărui tată" sau "Fata al cărei tată" este corect? Varianta a doua este cea corectă, întrucât pronumele relativ în dativ se acordă cu posesorul. În astfel de expresii, "fata al cărei tată", trebuie să ţinem cont de două reguli de realizare a acordului (pentru articolul genitival şi pentru pronumele relativ: al/a/ai/ale se acordă cu obiectul (tata - în acest caz), iar cărui/cărei/căror se acordă cu posesorul (fata, în acest caz). Dacă posesorul din propoziţie era "băiatul", atunci am fi spus "Băiatul al cărui tată".

Cuvântul săptămânii
ACMEISM - curent literar modernist în literatura rusă de la începutul secolului XX, care, contrar simbolismului, promovează ideea clarităţii şi a exactităţii semantice a cuvintelor.