Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Planetariu pentru nevăzători, la Galaţi

La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi s-a deschis, ieri, expoziţia permanentă „Cerul în mâinile tale II - Planetariu pentru nevăzători”, în coordonarea Compartimentului Planetariu-Observator Astronomic.

Acest proiect a fost iniţiat şi derulat de Complexul Astronomic Baia Mare şi cofinanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Planetariul pentru nevăzători prezintă două cupole, care imaginează cerul de vară, respectiv cerul de iarnă (un total de 39 de constelaţii). În cadrul expoziţiei, persoanele cu dizabilităţi de vedere vor avea posibilitatea să-şi imagineze cerul cu ajutorul mâinilor, rotindu-se pe un scaun, unde vor pipăi cerul şi constelaţiile de pe cupolă. Cerul aflat în cele două cupole, atins cu mâna de către nevăzători, este însoţit de o descriere audio cu explicaţii ştiinţifice care se pot descărca pe telefonul mobil de pe internet, accesând pagina http://www.planetariupentrunevazatori.crt-ro.com/.

Proiectul cultural „Cerul în mâinile tale II - Planetariu pentru nevăzători” a constat în activitatea de concepere, realizare şi distribuire a şapte planetarii pentru nevăzători, ce promovează patrimoniul cultural imaterial referitor la tradiţiile populare româneşti despre aştri şi constelaţii, într-o formă inovativă, unică în lume, destinată în special persoanelor cu handicap vizual, dar şi publicului larg din România.

De acest proiect beneficiază planetariile din Galaţi, Bârlad, Craiova, Constanţa, Bucureşti şi Muzeul de Etnografie al Transilvaniei din Cluj Napoca.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.