Barbă şi bărbi

Celor ce intuiesc a priori vreun salt la jugulara marelui intelectual român, îi avertizăm: n-avem asta în intenţie. Îl vom trage doar de bărbi.

Maestrul Andrei Pleşu declara ieri, în Adevărul, că ar fugi cât vede cu ochii dacă liderul PNL ar ieşi preşedinte. Dincolo de comicul imaginii, să remarcăm că ilustrul om de cultură nu fuge nici măcar de subiect. Cam o dată pe sezon, din primăvara lui 2011 încoace, se ocupă de Crin Antonescu.

Un motiv ar fi binele naţiunii: “ştiu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă preşedintele ţării”. Îşi propune vreun politician preşedinţia scării blocului? În plus, pentru Pleşu toţi politicienii sunt, redundant, aidoma: “eu nu recunosc în niciunul un interes real pentru binele ţării”. Şi atunci, de ce pentru Antonescu atâta atenţie magistrală?

Deşi a putut, după două decenii de stat pe lângă Noica, să-i fie Udrei coleg de serviciu şi consilier unui Băsescu venit direct din port, Pleşu are motive pentru anti-antonescianismul său.

Pixelizând detalii, marele om de cultură subliniază, pleonastic e drept, că „nu se poate să-l inviţi în partid pe Becali şi să te îndoieşti dacă Tăriceanu este plauzibil sau nu”. Dar concluzia grăieşte păcătos: „Înseamnă că, în ierarhiile tale, ceva e smucit”.

Şi în viziunile politice ale filosofului este.

„Oameni de croiala lui Mihai-Răzvan Ungureanu trebuie «clonaţi» şi puşi la locul potrivit. (…) prevăd autorului o traiectorie publică de ordinul excepţiei” – din cuvântul înainte al lui Pleşu la volumul Întotdeauna loial semnat de MRU.

Ne-am liniştit. Şi dacă Antonescu va ieşi preşedinte, maestrul nu va fugi prea departe. Nu are (pre)vederea prea bună.

Maxima amoralia