Cât vor costa noile reparații de pe strada Domnească

Da la o valoare estimată de 6.080.000 de lei fără TVA, contractul de reparații al străzii Domnească – pe sectorul cuprins între străzile Gării și Elena Doamna – a ajuns la 4.775.150 de lei fără TVA. Este „prețul cel mai scăzut” cu care a fost adjudecată licitația organizată de Primăria municipiului Galați. Lucrările vor fi executate de firma Gendav SRL.
„Pavele de granit şi reparaţii de peste 6 milioane de lei pe strada Domnească”, anunțam în ediția din 9 iulie a ziarului „Viața liberă”. La acel moment vă informam că, pe Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Gării şi Elena Doamna, autorităţile plănuiesc reparaţii ale trotuarelor şi carosabilului, nu o modernizare. Vom avea, însă, şi o porţiune pavată cu granit.
Potrivit datelor procedurii, reparaţiile trotuarelor – mai mult decât necesare – cuprind: demontare/remontare borduri mari de granit existente, spargerea betonului existent, demontare/montare borduri mici, repararea accidentelor de teren, strat de balast, strat de beton şi strat de uzură din beton asfaltic.
Pentru sectorul cuprins între arterele Gării şi Basarabiei, Primăria cere montarea unor pavele de granit, astfel încât modernizarea deja realizată să aibă continuitate.
Carosabilul va fi frezat. Contractul prevede: strat geocompozit cu rol antifisură, intervenţii la suprastructură şi covor asfaltic. Termenul de execuţie a intervenţiilor ar trebui să fie de 90 de zile de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria a primit două oferte: una individuală, de la Gendav SRL, și una de la asocierea Tancrad (lider), Citadina 98.
Contractul a fost atribuit firmei Gendav.
Rămâne de văzut când va da Primăria ordinul de începere a lucrărilor. Nu ne rămâne decât să sperăm că reparațiile vor fi mai durabile și mai calitative decât s-a dovedit a fi modernizarea.





Iar pune gendav stalpii pe trotuar...doamne ajuta sa nu ii puna pe carosabil de data asta...
... dar asfaltul pus de Tancrad si care arata ca in poza din articol, cine si pe ce bani il remediaza? Sper ca nu Primaria din banii nostri!
Care reparații căci tot Domnească este praf,o zonă f. circulată cu un trafic intens,în anumite porțiuni de curând renovate au apărut surpări,calitate lucrărilor ff slabă,treabă de mântuială.
Comparativ cu Galatiul, Braila are strazi mult mai bine, fac naveta zilnic la Braila.
atat de rapid a expirat garantia? nu e de mirare ca e santier continuu de peste 10 ani in jurul primariei
Banuiesc ca imaginea e din Statie Autobuz . Problema nu sunt lucrarile cat e Calitatea/rezistenta materialului/Asfaltului la greutatea Autobuzelor . Valul ala nu e de la masina omului de rand .
Dar cablurile de pe stalpi cand dispar?
Aici sunt banii noștri . Deja s-a lucrat pe Domnească și nu s-a terminat după cum arată strada. Acum alt contract ? Prevăd că nu se va încheia lucrarea .Probabil va mai urma altul .