Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE

14688 articole RSS

Apă-Canal luptă împotriva WC-ului din fundul curţii

Ieri, la sediul societăţii locale de distribuţie a apei potabile, SC Apă Canal, s-a semnat un contract, în valoare totală de 6.687.262 de lei. Finanţarea este europeană şi presupune realizarea până la...

Administraţia comunei Pechea, pusă pe jar

Vestea că legislativul comunei Pechea este în pericol de dizolvare şi că s-ar putea ajunge la alegeri anticipate a pus pe jar autorităţile din localitate. Marţi după-amiază, primarul comunei, liberalu...

„A trecut Eugen Chebac la PD-L?”

În fiecare an, zvonul că Eugen Durbacă, liderul PC Galaţi, a trecut la PD-L a devenit deja o tradiţie. Anul acesta, până şi membrii de partid cu funcţii importante au avut emoţii când le-a ajuns la ur...

Mai multe investiţii la CJ

Urarea pe care preşedintele Consiliului Judeţului, social-democratul Eugen Chebac, le-a adresat-o colegilor săi a fost ca „2010 să fie mai prost ca 2011 şi mai bun decât 2009”. Chebac a ţinut să le sp...

PRM, un destin frânt!

* După o tăcere mai bine de un an, liderul PRM Galaţi, Carol Dina, a ieşit, din nou, la rampă. În sediul neîncălzit de pe strada Eroilor, Carol Dina a susţinut o conferinţă de presă, încercând să păst...

Problemele reale ale comunei Pechea

În vreme ce aleşii comunei Pechea conjugă shakespearian „a fi sau a nu fi” în funcţie, localitatea geme de probleme: dispensarul friguros, dărăpănat şi mâncat de umezeală, infiltraţii şi pânza freatic...

Schimbarea-schimbărilor la Urbanism

A dispărut Direcţia de Urbanism! După o nouă organizare cerută de ultime modificări legislative, oamenii direcţiei care efectuau controlul în construcţii vor fi absorbiţi de Poliţia Comunitară. Astfel...

Partide de sute de mii de lei

PRM are toate motivele din lume să regrete subvenţia primită pe vremea când era partid parlamentar. Calorifere debranşate, sedii de partid pierdute, fax decedat sunt doar câteva dintre urmările auster...

„Moaşele” de la Senat

„Naşterea” unei legi concurează ca durată venirea pe lume a unui copil: 6 luni. Deputatul PD-L de Galaţi Mihail Boldea vrea să scurteze acest termen. Printr-un comunicat de presă, Mihail Boldea ne inf...

Unde-i ISPA nu-i tocmeală

Mai mulţi cetăţeni ne-au scris despre faptul că locuiesc pe  străzi pline de nămol şi de şanţuri, mai rău ca la război. „Sunt şanţuri pline de noroi şi vrem să ştim dacă şi la noi va ajunge programul ...

Senatorul Necula dă adunarea

* Parlamentarul solicită planuri locale pentru forţa de muncă Senatorul Marius Necula a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că va înainta, două „adrese” către Primăria Galaţi şi Consiliul  Judeţ...

Preţul gigacaloriei creşte din nou

Prin votul de aseară al aleşilor locali, începând cu 1 februarie, preţul  local al energiei termice facturate populaţiei creşte la 160,69 de lei pe gigacalorie. Majorarea de preţ, a doua oară în decur...

Gigacaloria şi „Consiliul Nevestelor” din Galaţi

* De la 1 februarie plătim 160,69 de lei pe gigacalorie * Spiritele aleşilor locali s-au încins joi seara sub efectul majorării preţului la gigacalorie, la numai două luni după ultima scumpire * Doi a...

Jos cu afişele electorale

În recenta şedinţă a Consiliului Local, democrat-liberalul Victor Dobrea a cerut îndepărtarea afişelor şi bannerelor electorale rămase din ultima campanie, atrăgând atenţia că alegerile prezidenţiale ...

Criza a sporit încasările la bugetul local

Deşi crede că 2010 va fi un an mai slab decât cel precedent, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco speră ca măcar încasările la buget să fie comparabile cu cele din 2009. Anul trecut, bugetul final al munic...

Deputatul Dobre dă sfaturi

„Îi dau un sfat dlui senator Necula, foarte clar şi foarte precis: scoateţi, domnule, impozitul forfetar, reduceţi taxele! Într-un an de zile, numărul şomerilor în judeţul Galaţi a crescut foarte mult...

Deputatul Boldea vrea şefia tineretului PD-L

Deputatul Mihail Boldea este singurul gălăţean care în acest moment aspiră la o funcţie importantă în PD-L. Tânărul politician ne-a declarat că intenţionează să candideze la şefia organizaţiei naţiona...

Încă un proiect lansat la CJ

* În beneficiul persoanelor cu handicap - modernizarea şi extinderea unui centru de recuperare * Consiliul Judeţului (CJ) Galaţi va lansa joi, 18 februarie, începând cu  ora 11, la sediul său din stra...