Pariurile zilei: Miză pe echipele motivate de obiectiv
Almeria – Real Sociedad 2 (cotă 2,20)
Oaspeţii trag din greu pentru a prinde unul din locurile 5-6, de Europa Liga, plus că, dacă vor mai mult, să mai spere la locul patru ce duce în preliminariile Ligii Campionilor, sunt obligaţi să câştige acest meci, altfel rămân la nouă puncte în urma celor de la Atletic Bilbao. Pot să o facă, având în faţă penultima clasată, Almeria fiind şi într-o formă jalnică (un egal şi patru eşecuri în ultimele cinci jocuri).â
Maccabi Tel Aviv – Hapoel Tel Aviv 1 (cotă 1,50)
Gazdele sunt pe primul loc şi se pot distanţa la şapte puncte de contracandidata la titlul de campioană. Hapoel e pe locul şase, ultimul din play-off şi este greu de crezut că poate emite pretenţii în deplasare, de vreme ce în urmă cu o săptămână, în ultima etapă din sezonul regulat, a pierdut acasă (scor 2-3) în faţa aceluiaşi adversar.
Senica – Spartak Trnava 1 (cotă 1,85)
În prima ligă slovacă, Senica este pe locul trei, ultimul calificant în cupele europene, la egalitate de puncte cu următoarea clasată şi cu numai trei, respectiv patru puncte avans faţă de echipele de locurile 5 şi 6. Motivaţie există, iar un alt argument îl reprezintă forţa celor de la Senica pe teren propriu, cu un bilanţ de 9 victorii, un egal şi o singură înfrângere. Oaspeţii sunt pe locul opt, în formă slabă, cu o înfrângere şi un egal în faţa ultimelor două clasate.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.