Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pariurile zilei: Cote bune pentru câştig pe măsură

Cork City – Sligo 1, la egal pariul se rambursează (cotă 1,81)
La cum au începutul campionatul cele două echipe din prima ligă irlandeză, avem parte de o cotă deosebit de avantajoasă. Cork City a făcut un egal în prima rundă şi apoi a legat patru victorii la rând. De partea cealaltă, Sligo a făcut egal acasă în ultima rundă, iar precedentele patru meciuri le-a pierdut pe toate. Cota la victoria gazdelor este de 2,55, dar preferăm „alege şansa” ca în caz de egal să ne luăm banii înapoi, tot rămâne de o cotă bună. Explicaţia cotelor date de casele de pariuri vine de la calsările din campionatul trecut, când Sligo a terminat pe trei, iar Cork pe 6.

Cesena – Spezia 1 (cotă 2,10)
Mizăm pe echipa mai în formă şi care are un obiectiv superior. Cesena este pe locul trei, la un singur punct de poziţia secundă pe care încearcă să urce pentru a prinde promovarea directă în Serie A. Este şi într-o formă foarte bună, cu trei victorii şi un egal în ultimele patru etape. În schimb, Spezia nu prea se descurcă în ultima vreme, cu o singură victorie în ultimele opt etape. Echipa oaspete este pe locul 12, departe de zona retrogradării şi cel mult mai poate spera la poziţia a opta, de baraj pentru promovare, de care o despart trei puncte. Cine doreşte, poate paria mai prudent, cu 1-X la alege şansa (cotă 1,43), unde la egal se primeşte suma pariată înapoi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.