Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pariurile zilei: Încercăm pe cote medii

Rostov - Luch Vladivostok 1 (cotă 1,45)

Semifinală în Cupa Rusiei, care se joacă într-o singură manşă. Decalajul valoric este evident, Rostov este în prima ligă pe locul 8, iar Luch în eşalonul secund pe poziţia a şasea, plus că echipa superioară are şi avantajul terenului propriu. Oaspeţii au ajuns până aici având şi un culoar accesibil, fără adversari de top.

Standard Liege - Lokeren 1 (cotă 1,45)

După ce au stat pe primul loc cam tot sezonul regulat, cei de la Standard riscă să-şi vadă toată munca risipindu-se dacă nu câştigă acest meci, cu una din cele două echipe mai modeste ajunse în play-off. Zulte Waregem, Anderlecht şi Club Brugge sunt în cârca liderului, la o distanţă de maxim 3 puncte.

Locarno - Vaduz 2 (cotă 1,40)

Deşi este cam de multă vreme cu promovarea asigurată în prima ligă din Elveţia, cei de la Vaduz se respectă şi continuă să adune victorii. Logic ar fi să fie la fel şi acum, în faţa ultimei clasate.

Virtus Lanciano - Empoli 2, la egal pariul se rambursează (cotă 1,50)

Deşi s-a aflat multă vreme în prima parte a campionatului ligii secunde italiene pe primul loc, Virtus Lanciano este de multă vreme în cădere liberă, ajungând tocmai pe locul 11. Forma gazdelor este jalnică, au pierdut ultimele patru meciuri, iar de acest declin este de aşteptat să profite Empoli, care se află pe locul doi, ultimul ce asigură direct promovarea. Nevoia de puncte a oaspeţilor este clară, n-au decât două puncte avans. Pariem prudent, cu "alege şansa", ca în caz de egal se ne luăm banii înapoi. Cine vrea să-şi asume riscuri suplimentare, poate încerca un „2” simplu, la cota 2,25.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.