PARIURILE ZILEI: Cu ochii pe Serie B
Bari – Cittadella 1 (cotă 1,75)
Cu trei etape înainte de finalul ligii secunde italiene, Bari are şanse mari la un loc de baraj pentru promovarea în serie A. Cu o victorie în acest meci ar păstra un mic avans faţă de alte trei-patru contracandidate, lupta este foarte strânsă şi nu-şi permite nici măcar un egal, pentru că doar cu un punct din acest joc riscă să rămână în afara zonei de baraj. Dincolo de motivaţia dată de un obiectiv important, un alt argument în favoarea unei victorii a celor de la Bari este forma foarte bună din acest final de sezon, cu şapte victorii în ultimele opt etape. Meciul are miză şi pentru oaspeţi, dar nu este unul decisiv pentru Cittadella, care ar rămâne chiar şi la înfrângere cu două puncte avans faţă de cele două locuri de baraj pentru evitarea retrogradării.
Latina – Siena 1 (cotă 2,40)
Latina nu are altă variantă decât victoria pentru a putea lupta până la capăt pentru locul doi, de promovare directă în Serie A. Câştigând acest meci, ar sta la un punct în spatele celei de-a doua clasate, Empoli. Siena este pe locul 12 şi doar cu o mulţime de rezultate indirecte favorabile mai poate spera să ajungă în primele opt, pentru barajul de promovare. Oaspeţii sunt şi într-o formă slabă, cu o singură victorie în ultimele cinci runde, şi aceea obţinută greu, la limită, în faţa unui adversar resemnat, deja retrogradat.

0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.