Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

REPORTAJ

640 articole

Drumul de Centură, imperiu al gunoaielor

Drumul de Centură este demn de povestea colegului nostru Victor Cilincă, "Împăratul gunoaielor". Deşeuri menajere, dejecţii, pungi de plastic, anvelope, cârpe, borcane, pet-uri şi chiar resturi de mat...

Bănci ruginite şi delăsare, în Parcul CFR

Parcul CFR te întâmpină cu o imagine dezolantă încă de la intrare. Pe lângă faptul că cei de la Gospodărire Urbană nu au găsit un loc mai bun pentru amplasarea celor două toalete ecologice decât în po...

Bariera Traian, cartea de vizită care nu ne face cinste

De mai bine de doi ani de zile, autorităţile locale spun că „intrările reprezintă cartea de vizită a unui oraş”, dar acest lucru se reflectă doar la unele dintre intrările din Galaţi, respectiv intrar...

Galaţiul stă pe un butoi de mizerie

Istoria blocului B8 din Mazepa 1 s-ar putea oricând repeta, în orice zonă a oraşului, dacă administratorii asociaţiilor de proprietari nu trec urgent la măsuri de curăţare a subsolurilor imobilelor. L...

Cartierul care-şi terorizează locuitorii (FOTO)

"Pe aici nu se trece!" ar putea fi avertismentul bun de pus la intrarea în numeroase cartiere gălăţene, dar cu atât mai mult în zona cuprinsă între străzile Siderurgiştilor, Nae Leonard, Gheorghe Doja...

Zona zero a oraşului, sufocată de mii de maşini (FOTO)

Trotuarele şi micile parcări amenajate între blocurile din centrul oraşului au devenit de mult insuficiente pentru miile de maşini parcate aici. Cum în jur nu se află prea multe parcări amenajate, să ...

Las Fierbinţi de Galaţi, cu străzi pline de gropi

Trecute sunt vremurile când tot gălăţeanul pornea în pelerinaj la Maşniţă, la alimentara unde pe vremea comunismului, datorită talentului negustoresc al unui om plecat şi el de multişor în lumea umbre...