Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Este sau nu permis sexul în timpul sarcinii?

Eşti însărcinată şi, după perioada neplăcută a greţurilor şi a oboselii devastatoare, vrei să faci dragoste cu partenerul. Te temi însă că asta îi dăunează bebeluşului din burtă. Sexul în sarcină este însă permis, dacă medicul a decis că nu există contraindicaţii. Nu-ţi fie teamă că-i faci rău bebeluşului. Nici măcar poziţia misionarului, cu partenerul deasupra, nu-l tulbură pe micuţ, dacă ai puţină grijă. Şi asta, datorită mai multor factori protectori, care au rolul de a-ţi izola foarte bine copilaşul: sacul amniotic şi muşchii uterini îl feresc de orice agresiune din exterior, iar dopul de mucus care sigilează colul uterin îl protejează de infecţii. S-ar putea ca, după consumarea actului sexual, să-l simţi că se mişcă mai mult decât de obicei. Este doar consecinţa faptului că inima îţi bate mai puternic, iar micuţul simte asta.

Orgasmul nu dăunează

Atât orgasmul cât şi stimularea zonelor erogene pot determina contracţii uterine, fără ca acest lucru să provoace risc de avort. Câteva contracţii uterine uşoare după actul sexual sunt perfect normale. În cazurile rare în care contracţiile nu se opresc sau sunt însoţite de sângerări uşoare, du-te imediat la medic.

Creşte plăcerea

În timpul sarcinii, creşte fluxul de sânge de la nivelul pelvisului, uterului, vaginului şi al clitorisului, fapt care produce congestionarea uşoară a zonei pelvine. Acest lucru îţi poate creşte plăcerea, contribuind la obţinerea unui orgasm mult mai intens. S-ar putea însă ca, în ultimul trimestru de sarcină, să-ţi scadă din nou libidoul. Cauza constă în neliniştile legate de naşterea care se apropie. Sau, pur şi simplu, de faptul că te simţi prea obosită sau prea greoaie. Explică-i partenerului ce simţi şi, cu siguranţă, se va arăta înţelegător.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.