Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Moş Crăciun a adus o autoscară la ISU Galaţi

Intervenţie inedită la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Pompierii au fost solicitaţi să îl salveze pe Moş Crăciun, care a rămas blocat pe acoperişul unei clădiri. Moşul cel darnic era în drum spre copii angajaţilor de la ISU, dar, din cauză că Rudolf a întâmpinat o problemă la un picior, acesta nu a mai putut ajunge cu sania până în curtea inspectoratului, unde îl aşteptau zeci de prichindei.

Din fericire, ISU Galaţi tocmai a primit de la Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, o autoscară nou nouţă. Asta a făcut ca salvarea lui Moş Crăciun să fie floare la ureche pentru pompierii gălăţeni. „Este prima intervenţie a autoscării. Autoscara a venit ca un cadou de Crăciun pentru toţi gălăţenii, pentru că ridică gradul de securitate şi de reuşită al misiunilor noastre la înălţime. Aşteptăm o autoscară şi de la municipalitatea gălăţeană, dar, deocamdată, suntem bucuroşi că avem cu ce să ne facem datoria şi să acţionăm la înălţime”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Autoscara cu care a fost salvat Moş Crăciun are o înălţime de lucru de până la 42 de metri, ceea ce înseamnă că se poate interveni şi la imobile mai mari de zece etaje.

După ce a fost salvat de pe acoperiş, Moş Crăciun a fost asaltat de copiii angajaţilor ISU, care i-au cântat colinde şi i-au transmis, pe ultima sută de metri, ce şi-ar dori să găsească sub brad. „Am rămas blocat pe clădire pentru că Rudolf are o problemă la un picioruş. M-au salvat pompierii, cei mai curajoşi oameni. Am cadouri pentru toţi copiii. Sunt sigur că au fost cuminţi, am primit şi scrisorile lor. Este prima dată când vin cu autoscara. O aşa autoscară nu am mai văzut”, le-a spus Moş Crăciun copiilor.

Cei mici au primit daruri, dar şi promisiunea că Moş Crăciun le va mai face o vizită şi în noaptea de Ajun.

{gallery}mos-craciun-isu-galati-2017{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.