Ministerul Sănătăţii cumpără VACCIN hexavalent
Ministerul Sănătăţii cumpără, printr-o procedură de licitaţie deschisă, doze de vaccin hexavalent, cu peste 76 de milioane de lei, potrivit unui anunţ publicat în SEAP. Anunţul implică încheierea unui acord-cadru, cu o durată de 48 de luni, pentru furnizarea de "vaccin combinat difteric-tetanic-pertussis acelular, polio inactivat, H.influenzae tip b, hepatitic B (DTPa-VPI-HiB-HB) - hexavalent".
Contractul a fost atribuit pe 16 ianuarie societăţilor Farmexim SA, Europharm Holding SA, Mediplus Exim SRL, Farmexpert DCI SRL, Compania Naţională Unifarm şi Sanofi Romania SRL şi are o valoare totală de 76.219.500 de lei, fără TVA.
Conform anunţului de participare la această licitaţie, care a fost publicat în SEAP pe 19 august 2017, cantitatea de vaccinuri pe care MS dorea să o achiziţioneze prin acordul-cadru era de minimum 610.000 de doze şi de maximum 2.620.000 de doze.
Printr-o altă licitaţie deschisă, MS a încheiat un acord-cadru cu o durată de 48 de luni şi cu o valoare totală de 4.380.000 de lei, fără TVA, pentru furnizarea de doze de vaccin hepatitic B pediatric. Contractul a fost atribuit pe 25 ianuarie societăţilor Europharm Holding SA, Mediplus Exim SRL şi Farmexpert DCI SRL. Prin această licitaţie, MS a dorit să achiziţioneze minimum 200.000 de doze de vaccin şi maximum 954.000 de doze.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.