Poliţiştii locali au împărţit flori prin oraş
Ca în fiecare an, la început de primăvară poliţiştii locali au renunţat la carnetele cu procese verbale şi au participat la o altfel de acţiune. Astfel, poliţiştii locali de la Ordine publică, siguranţă rutieră şi intervenţie rapidă le-au oferit mărţişoare florale angajatelor din cadrul Centrului Regional de Transfuzii Galaţi.
De asemenea, au primit flori şi doamnele care erau prezente la instituţia medicală pentru analize sau donare de sânge.
După ce au împărţit flori tuturor doamnelor şi domnişoarelor de la Centrul de Transfuzii, poliţiştii locali şi-au continuat activitatea inedită în mijloacele de transport în comun, pe străzile oraşului şi, în final, în Piaţa Centrală.
Oamenii legii au reuşit asftel să aducă, chiar şi preț de câteva minute, zâmbetul pe buzele multor gălăţence.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.