Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Noi cazuri de GRIPĂ, confirmate în judeţul Galaţi

Alte trei persoane din judeţul Galaţi au fost diagnosticate cu gripă, în ultimele două săptămâni, potrivit Direcţiei de Sănătatea Publică (DSP) Galaţi. În total, pe parcursul actualului sezon rece, în judeţul nostru au fost confirmate 18 cazuri de gripă, printre care şi un deces. Medicii se aşteaptă ca numărul pacienţilor diagnosticaţi să crească în perioada următoare, în ciuda creşterii temperaturilor.

O tânără de 20 de ani şi doi bărbaţi, de 80 şi 83 de ani, sunt ultimii pacienţi diagnosticaţi cu gripă în judeţul Galaţi. În vreme ce starea primilor doi bolnavi nu a necesitat internarea în spital, în cazul bătrânului de 83 de ani, medicii au luat decizia de a-l interna la Spitalul de Boli Infecţioase, de unde a fost transferat, ulterior, la Spitalul de Urgenţă "Sf. Andrei". "Pe fondul infecţiei gripale, pacientul a dezvoltat şi o bronhopneumonie", a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

Scădere a numărului de viroze

Săptămâna trecută, 3.255 de gălăţeni au fost diagnosticaţi cu viroze respiratorii, ceea ce înseamnă o scădere cu 849 de cazuri faţă de intervalul 19-25 februarie. Cei mai afectaţi de răcelile tipice acestui sezon sunt copiii cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani. În ceea ce priveşte pneumoniile, săptămâna trecută au fost diagnosticate 460 de noi cazuri, dintre care 132 de internări. Odată cu venirea primăverii şi cu încălzirea aferentă a vremii, specialiştii se aşteaptă la o scădere importantă a numărului de pacienţi cu infecţii respiratorii acute.

Care sunt simptomele gripei

Gripa sezonieră este cauzată de virusurile gripale umane care infectează căile respiratorii (nas, gât, bronhii şi, uneori, plămâni). Cu toate că unele infecţii pot fi foarte uşoare, persoanele bolnave de gripă au unele sau toate dintre următoarele simptome: febră, durere de gât, secreţii nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare. Puteţi recunoaşte o viroză respiratorie, alta decât gripa, după debutul mai lent al bolii (începe uşor cu usturimi în gat, nas înfundat, dureri de cap), cât şi după evoluţia mai uşoară a bolii. Aceste forme de viroze respiratorii (răceala) sunt cauzate de alte virusuri respiratorii (adenovirus, virus sinciţial respirator, virusuri paragripale etc.).

Ce puteţi face pentru a vă proteja împotriva gripei

Vaccinaţi-vă înainte de a începe sezonul de gripă. Spălaţi-vă pe mâini, în mod regulat, cu apă şi săpun. Acoperiţi-vă gura şi nasul cu un şerveţel, atunci când strănutaţi. Apoi acoperiţi şi aruncaţi şerveţel folosit. Nu reutilizaţi batiste sau şerveţele. Virusul gripei şi alte virusuri respiratorii pot supravieţui temporar în afara corpului, astfel încât vă puteţi infecta atingând batiste şi şerveţele utilizate. Dacă nu aveţi un şerveţel disponibil, strănutaţi acoperindu-vă în totalitate nasul şi gura cu braţul. Staţi acasă când sunteţi bolnav.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.