Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Exerciţiile fizice practicate la o vârstă înaintată menţin sistemul imunitar tânăr

Exerciţiile fizice practicate în mod susţinut de persoanele vârstnice le protejează pe acestea de efectele declinului sistemului imunitar şi de infecţii, conform unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat de BBC.

Cercetătorii au monitorizat 125 de ciclişti de cursă lungă, unii dintre ei trecuţi de vârsta de 80 de ani, şi au descoperit că sistemul imunitar al acestora era asemănător cu cel al unor persoane de 20 de ani. "Dacă exerciţiile fizice ar fi sub forma unor pastile, toată lumea le-ar lua", a declarat profesorul Norman Lazarus, în vârstă de 82 de ani, de la King's College London, unul dintre autorii studiului. "Are ample beneficii pentru organism, pentru minte, pentru muşchii noştri şi pentru sistemul imunitar", a completat omul de ştiinţă.

Cercetarea a fost publicată în jurnalul Aging Cell.

Procesul de declin al sistemului imunitar începe în jurul vârstei de 20 de ani şi avansează cu circa 2-3 la sută pe an

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.