Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

EASL: Toţi pacienţii cu hepatită C trebuie să beneficieze de noul tratament

Toţi pacienţii care suferă de hepatită C trebuie să beneficieze de tratamentul fără interferon, arată Asociaţia Europeană pentru Studiul Ficatului (EASL), citând specialiştii din domeniu. Aceştia susţin că accesul universal la terapie poate avea efecte pozitive inclusiv în ceea ce priveşte segmentul transplantului de ficat.

"Terapiile inovatoare, fără interferon, determină scăderea ratei transplanturilor de ficat, cauzate de hepatita C. De asemenea, pentru prima dată după mulţi ani, s-a înregistrat o îmbunătăţire a ratei de supravieţuire după un transplant de ficat, în cazul pacienţilor cu hepatita C, fapt care este atribuit direct terapiilor fără interferon", a explicat Markus Cornberg, de la Hannover Medical School şi membru al boardului EASL, potrivit unui comunicat de presă.

Plecând de la această solicitare, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) solicită autorităţilor române să ţină cont de aceste recomandări în elaborarea noilor contracte care vizează tratamentul fără interferon pentru pacienţii cu hepatită C.

"Prima etapă, screeningul, devine cu adevărat eficientă în momentul în care pacientul este diagnosticat şi îndrumat către tratament. Doar prin aplicarea schemei "screen&treat", România va avea rezultate în următorii ani! În acest sens, APAH-RO salută anunţul Ministerului Sănătăţii privind programul naţional de screening şi decizia CNAS de introducere a markerilor virali pentru hepatită la medicii de familie şi îi îndeamnă pe români să ceară trimitere pentru aceste analize. Diagnosticarea timpurie este cea mai bună modalitate de a lupta împotriva acestei boli", susţine Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

În ceea ce priveşte cea de-a doua etapă, tratamentul, ea trebuie să aibă în vedere accesul universal la terapie, adică toţi pacienţii, indiferent de gradul de fibroză, trebuie să primească tratament. Totodată, trebuie să existe acces la toate terapiile inovatoare din piaţă, dar şi să fie prevenite complicaţiile bolilor de ficat. Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi înlăturarea stigmei sociale, precum şi prevenirea transmiterii virusului sunt şi ele esenţiale, conchide comunicatul de presă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.