Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sute de mii de carduri de sănătate EXPIRĂ

Aproximativ 730.000 de carduri de sănătate, din cele peste 14 milioane existente, vor expira în acest an şi vor fi înlocuite cu altele noi, potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Noile carduri, care se află acum în curs de tipărire, vor fi trimise prin poştă, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAS, Augustus Costache, pentru News.ro.

Costache a subliniat că, după depăşirea termenului de valabilitate, cardurile de sănătate nu vor mai putea fi folosite, deci asiguraţii trebuie să aştepte cardurile noi. "În niciun caz cardurile de sănătate nu vor putea fi folosite după ce expiră. Este o informaţie greşită pe care am auzit-o şi eu. Nu, categoric nu. Când expiră, vor veni cardurile noi", a spus Costache.

Peste 14 milioane de români deţin carduri de sănătate. Folosirea cardului naţional de sănătate este obligatorie din 1 septembrie 2015, fără prezentarea acestuia la medicul de familie sau la spital neputând fi acordate servicii medicale sau medicamente decât pentru cazurile de urgenţă. Potrivit Legii sănătăţii, cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la începutul anului 2008, dar a fost amânat de mai multe ori, până în 2015.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.