S-a înfiinţat o nouă organizaţie studenţească
Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) a fost lansată, ieri, oficial, în amfiteatrul Muzeului de Ştiinţe ale Naturii Galaţi. Înfiinţată în vara acestui an, la iniţiativa studenţilor de Medicină şi Farmacie din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, SSMG a apărut datorită nevoii studenţilor medicinişti de a fi reprezentaţi pe plan local, naţional şi internaţional, după cum se arată într-un comunicat de presă.
„ONG-ul va împlini în curând cinci luni de activitate, iar în acest timp deja a reuşit să se afirme şi să devină membru cu drepturi depline în Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR). SSMG este mai mult decât o organizaţie, este promotoarea ideilor de coeziune de grup, de civism şi de calitate în educaţie, în definitiv este un lanţ social.
Prin urmare, oricine este interesat şi se raportează la valorile şi ţelurile noastre comune, poate deveni membru”, se mai spune în comunicatul semnat de preşedintele Ştefan Roşca.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.