Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Traficul de persoane, atacat cu discuţii

Reprezentanţii Prefecturii au inţiat, zilele acestea, mai multe acţiuni care au ca scop informarea gălăţenilor pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

De-a lungul acestei săptămâni au loc mai multe activităţi de informare în cadrul asociaţiilor neguvernamentale, la mai multe şcoli generale şi licee, acestea culminând ieri cu o masă rotundă care a avut loc la Prefectură.

"Avem un proiect foarte concret: crearea unor grupuri de voluntari care să transmită informaţii referitoare la acest flagel în rândul tinerilor, iar aceşti transmiţători să fie tot tineri, colegi, pentru că astfel mesajul este receptat corespunzător.

Ideea a venit ca urmare a mai multor sesizări venite din partea Centrului Teritorial Galaţi al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane. Sărăcia, lipsa locurilor de muncă, lipsa educaţiei şi abandonul şcolar duc la incapacitatea tinerilor de a discerne între viaţa bună promisă şi realitate.

De aceea am lansat acest proiect, iar eu sunt garantul unui parteneriat temeinic şi fundamentat şi vă asigur de tot spijinul instituţional", a spus prefectul Cosmin Păun.

Astfel de acţiuni vor continua şi săptămâna viitoare, urmând ca şi alte instituţii să participe activ la proiect.

Trebuie precizat în final că pentru persoanele care doresc să ia o decizie cu privire la munca în străinătate, cele care sunt sechestrate sau aflate în dificultate şi care au nevoie de ajutor pot apela gratuit 0 800 800 678, linie telefonică  disponibilă non-stop, din orice reţea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.