Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cine beneficiază de tratamente GRATUITE la medicul stomatolog

Copiii şi beneficiarii legilor speciale, veteranii sau revoluţionarii au parte de gratuitate la tratamentele stomatologice, conform legislaţiei în vigoare. Restul categoriilor de asiguraţi trebuie să suporte 40 la sută din valoarea unor tratamente medicale stomatologice. În prezent, 92 de stomatologi se află în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi

Fiecare gălăţean poate verifica pe pagina de internet a CJAS Galaţi ce medici stomatologi oferă servicii gratuite sau în regim de coplată. Astfel, pe website-ul www.cnas.ro/casgl, în partea dreaptă a ecranului, accesaţi rubrica "Raportare furnizori online" şi alegeţi cea de-a patra secţiune, cea de medicină dentară. Aici puteţi găsi o listă completă cu medicii dentişti gălăţeni care se află în relaţie contractuală cu CJAS Galaţi, precum şi bugetul pe care aceştia îl au la dispoziţie. La ora actuală, 92 de stomatologi gălăţeni oferă servicii medicale gratuite sau compensate, pe baza contractului cu CJAS Galaţi, potrivit listei amintite. Noul contract-cadru a intrat în vigoare începând cu luna aprilie.

Potrivit legii, pentru medicina dentară, se face decontarea 100 la sută a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani (aici sunt incluşi şi absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni - n.r.), care nu realizează venituri din muncă. Procentul anterior de decontare pentru aceste categorii era de 60 la sută.

Fondurile se epuizează cu repeziciune

În actualul pachet de bază au fost incluse 24 de servicii de medicină dentară, care vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, în condiţiile prevăzute de lege. Pentru ca asiguraţii din judeţul Galaţi să poată beneficia de facilităţile prevăzute de lege, medicul dentist care oferă aceste servicii stomatologice trebuie să fie în relaţie contractuală cu CJAS Galaţi şi să mai aibă fonduri disponibile în momentul prezentării asiguraţilor la cabinet, sume care sunt alocate în funcţie de gradul profesional al medicului dentist şi de mediul urban/rural unde îşi are sediul cabinetul.

De regulă, având în vedere costul destul de ridicat al serviciilor stomatologice, fondurile pe care medicii le au la dispoziţie se epuizează încă din primele zile ale lunii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.