Modificări privind accesul la medicamentele scumpe
Modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat au fost aprobate, săptămâna trecută, printr-un Ordin comun dat de Ministerul Sănătăţii şi de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit autorităţilor, noile reglementări vor asigura accesul pacienţilor cu afecţiuni grave (oncologice, boli rare, hepatită C, cardiovasculare, scleroză multiplă) la toate medicamentele destinate unei indicaţii terapeutice în concordanţă cu starea sănătăţii şi cu alte boli de care suferă aceşti pacienţi, şi nu la un singur medicament, aşa cum era reglementat până acum. Odată cu apariţia normelor de aplicare, vor fi demarate procedurile de negociere pentru încheierea contractelor cost-volum-rezultat necesare pentru asigurarea tratamentelor inovatoare, printre care şi tratamentele fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.