Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţenii conduc beţi şi vorbind la telefon

Două dintre cele mai nocive preocupări care alterează grav atenţia şi conduita la volan, punând în pericol siguranţa traficului rutier, sunt întâlnite din plin printre şoferii gălăţeni: băutura şi telefonul mobil. Numai în ultimele şapte zile, zeci de conducători auto au fost depistaţi şofând în stare de ebrietate, mulţi cu valori în pragul comei alcoolice, sau vorbind la telefonul mobil ori scriind mesaje.
Nu mai puţin de 37 de şoferi gălăţeni au picat testul cu aparatul de măsurat alcoolemia, opt dintre ei depăşind limita legală la care ar fi putut încasa o simplă amendă. Alţi 32 de şoferi au fost prinşi cu telefonul în mână, motiv pentru care au fost, de asemenea, sancţionaţi. Mult mai mulţi au fost conducătorii auto prinşi fără centuri sau depăşind limita de viteză, peste 360 primind amenzi usturătoare, iar unii şi-au pierdut şi permisele de conducere. În situaţii similare au fost 42 de şoferi care au făcut depăşiri neregulamentare sau nu au acordat prioritate.
Valoarea totală a celor peste o mie de amenzi depăşeşte suma de 256.000 de lei. 114 şoferi au rămas, temporar, fără permisele de conducere, în timp ce 41 au fost obligaţi să predea certificatele de înmatriculare ale maşinilor. Opt este numărul şoferilor cercetaţi penal pentru conducere în stare de ebrietate, poliţiştii întocmind, în acelaşi interval, şi cinci dosare pentru conducere fără permis.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.