PERICOL. Victime din ce în ce mai tinere. Trei copii, răniţi în accidente rutiere
Trei accidente rutiere, dintre care două produse în mediul rural, toate în aceeaşi zi, au avut ca victime trei copii, cu vârste cuprinse între cinci luni şi 12 ani.
Primul şi cel mai serios rănit a fost minorul de 12 ani, din Şendreni, după ce a traversat DN 25 printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, sărind în calea unei maşini conduse de un bărbat de 49 de ani. Şoferul nu a putut evita impactul şi l-a rănit serios pe copilul care a fost internat în spital.
Cel de-al doilea accident s-a produs la Matca, unde un copil de 9 ani, care mergea cu bicicleta pe un trotuar, a fost acroşat cu partea laterală dreapta de un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani. Şoferul a fugit de la locul accidentului imediat după impact, abandonându-şi victima, din fericire uşor rănită. Poliţiştii l-au identificat la puţin timp după eveniment.
Mezinul seriei, un bebeluş de numai cinci luni, a avut de suferit, după ce mama sa, aflată la volanul unei maşini, a pierdut controlul volanului. S-a întâmplat pe strada Basarabiei, femeia, de 34 de ani, pierzând pentru câteva secunde, controlul direcţiei şi intrând pe contrasens. A lovit o maşină care venea din sens opus, pe banda a doua, şi pe care a proiectat-o ulterior într-un autoturism de pe banda unu. Bebeluşul, aflat pe bancheta din spate, a fost uşor rănit şi nu a rămas în spital. În toate cele trei cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, în situaţia şoferului fugar de la Matca efectuând cercetări şi pentru părăsirea locului accidentului.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.