Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dunărea, sufocată de gunoaie la bac

De câteva zile, o întindere de gunoaie de toate felurile, de la crengi rupte, la sticle şi recipiente din plastic, aduse de apă de cine ştie unde, tronează la malul Dunării, chiar în partea dreaptă a pontonului de îmbarcare pe bac. Este inutil de descris nu doar peisajul, ci mai ales mirosul pestilenţial pe care îl degajă deşeurile, sub efectul temperaturilor ridicate de vară, miros ce trebuie suportat şi de cei care se plimbă prin zonă sau poposesc la terase şi de călătorii care vor să traverseze Dunărea, dar mai ales de angajaţii Navrom Bac, care vor, nu vor trebuie să stea acolo ore în şir.

Explicaţia oferită de administratorii Navrom Bac, cei care trebuie să îngrijească inclusiv apa din perimetrul zonei de îmbarcare, este descurajantă. "Noi am vrea să curăţăm, dar nu avem cu cine. Ecosalul, cu care am lucrat până acum, nu mai vrea, spune că nu are utilaje. În Galaţi, deşi este oraş la Dunăre, nu există firmă specializată pentru astfel de activităţi, iar noi nu putem băga marinarii în apă ca să adune gunoaiele. Ne mai chinuim cu cange, cum putem. Le-am explicat tuturor factorilor implicaţi situaţia", ne-a precizat Marilena Vasilache, din cadrul Navrom Bac Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.