Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Băuturile energizante vor fi INTERZISE pentru minori. Cât de periculoase sunt aceste produse

Nu mai puțin de 40 la sută dintre tineri au suferit grețuri sau chiar vărsături după ce au băut energizante, se arată într-un studiu realizat de Ministerul Sănătății, în 2016. În plus, mai bine de o treime dintre oamenii de peste 55 de ani au avut palpitații după ce au consumat același tip de produse informează ziare.com. În aceste condiții, este evident că fiecare ar trebui să știe clar ce conțin aceste băuturi, ca să poată decide în cunoștință de cauză dacă merită sau nu să le consume.

Din păcate, la fel ca multe alte produse de la noi, băuturile energizante sunt insuficient etichetate și riscă să ajungă în coșurile de cumpărături ale unor oameni care habar nu au că se pot îmbolnăvi grav de la ele. Ziare.com anunță că Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect de lege prin care propune interzicerea vânzării de băuturi energizante către minori. În notă de fundamentare a proiectului, instituția susține că aceste produse pot fi periculoase pentru consumatori.

"Aceste băuturi nu au un beneficiu terapeutic și multe ingrediente conținute sunt insuficient studiate sau monitorizate ca impact asupra consumatorului. Lipsa de cunoștințe privind farmacocinetica acestor substanțe din băuturile energizante, combinată cu studiile privind toxicitatea lor, ridică problema unor posibile reacții adverse serioase în cazul consumului abuziv. Sistemul sanitar trebuie să monitorizeze consumul și conținutul băuturilor energizante și să informeze populația asupra riscurilor ce pot apărea în urma consumului", se arată în documentul citat.

Iar riscurile la care se expun consumatorii de băuturi energizante nu sunt nici puține, nici neglijabile. Printre ele se numără, potrivit Ministerului Sănătății, "inducerea stării de anxietate, tulburări de somn, palpitații, creșterea tensiunii arteriale, amețeli, stare de greață, deshidratare, creșterea riscului de apariție a diabetului, iar abuzul poate conduce la moarte subită. De asemenea, s-a observat că nivelul ridicat de aciditate al acestor băuturi duce la erodarea smalțului dentar și la reducerea abilităților cognitive și tulburări comportamentale (la un consum cronic de peste 2-3 porții pe zi)".

În aceste condiții, amintește Ministerul Sănătății, România ar trebui să țină seama de exemplul dat de alte state europene, printre ele aflându-se Germania și Elveția, care "au adoptat norme specifice privind băuturile energizante", dar și Lituania, unde sunt amendați atât cei care le vând băuturi energizante minorilor, cât și cei care le cumpără pentru a le oferi celor care nu au împlinit încă 18 ani. Aceste date ar trebui să fie suficiente pentru a-l determina pe consumatorul român să își aleagă cu mai mare atenție energizantele de la raft. Din păcate, mulți nu citesc etichetele produselor, informează Ministerul Sănătății.

Din păcate, nici măcar consumatorii care citesc răbdători și atenți etichetele energizantelor nu află mare lucru despre substanțele din conținutul acestora sau despre efectele pe care consumul lor l-ar putea avea asupra sănătății.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CD

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.