Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

70 de case racordate la „apa lui Porumb”

Şi în 2009, în privinţa asigurării necesarului de apă, cu precădere în lunile secetoase, Primăria Rădeşti a jucat tare. Satul Cruceanu, luat în considerare şi el prin montarea unui bazin din fibră de sticlă, aproape de şcoală, cu capacitatea de 80 de metri cubi, prevăzut cu sistem de umplere automată. Pompă specială, să nu-ţi usuce buzunarul.

Primarul Ioan O. Porumb: „Am înlăturat vechiul neajuns, când din două în două ore trebuia să pornim pompa pentru a împinge apa spre Cruceanu, sus. Diferenţa de nivel, şase metri. Conductă dintr-un material fără moarte şi pompă economicoasă – la citirea contorului am constatat o scădere la consumul de curent electric cu 60 la sută”.

Din 86 de case, 70 sunt  racordate la „apa lui Porumb”. Cei rămaşi în continuare dependenţi de bunăvoinţa fântânilor locuiesc în vale, trăiesc mai izolaţi. Pentru a li se da şi lor posibilitatea să scape de coborârea cârligelor în fântâni se are în vedere prelungirea reţelei. La zi, costul unui metru cub de apă: 2,70 lei. Nu sunt restanţieri.

Explicaţie foto: În satele comunei Rădeşti, primarul Ioan O. Porumb se ocupă de problemele obştei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.