Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O nouă platformă online pentru pacienții cu limfom

Asociaţia Bolnavilor cu Limfoame a lansat o nouă platformă online şi o aplicaţie mobilă pentru pacienţii cu limfom. Platforma şi aplicaţia au fost lansate, la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Limfomului. Principalele scopuri ale platformei online şi ale aplicaţiei sunt accesul rapid la informaţii structurate şi verificate din punct vedere medical şi crearea celei mai mari comunităţi de pacienţi cu limfom din România.

Platforma online a Asociaţiei Bolnavilor cu Limfoame are drept obiectiv accesul pacienţilor la informaţii credibile şi bine structurate, fiind lansată în contextul actual al internetului, mediu care conţine informaţii nestructurate, neverificate medical şi provenite din surse care nu sunt de încredere întotdeauna. În cadrul site-ului, există mai multe secţiuni menite să sprijine pacienţii. Printre cele principale se regăsesc Forumul şi secţiunea "Întreabă medicul".
Forumul este dedicat pacienţilor, astfel încât aceştia să-şi poată împărtăşi experienţele şi să poată interacţiona uşor. Prin intermediul secţiunii "Întreabă medicul", utilizatorii au acces la informaţii medicale şi sfaturi de la specialişti. De asemenea, a fost realizată o bază de date cu medici şi spitale de hematologie din ţară, pentru ca pacienţii să găsească rapid cel mai apropiat loc în care pot merge la consult. Mai mult, a fost conceput şi un glosar de termeni, ca pacienţii diagnosticaţi să poată înţelege orice cuvânt necunoscut lor.

Aplicaţie pentru posesorii de smartphone

Aplicaţia Asociaţiei Bolnavilor cu Limfoame, denumită INFO Limfom, este o alternativă a site-ului pentru cei care deţin un smartphone. Ea este disponibilă atât pe Android, cât şi pe iOS. Unul dintre cele mai importante avantaje ale aplicaţiei este acela de a primi notificări despre informaţiile noi, despre activitatea de pe "Forum" sau despre răspunsurile medicilor în cadrul secţiunii "Întreabă medicul".
La eveniment au participat pacienţi, bolnavi cu limfom, membri ai asociaţiei, dr. Radu Niculescu şi preşedintele Societăţii Române de Hematologie, prof. dr. Anca Lupu.
Asociaţia Bolnavilor cu Limfoame este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2008 cu sprijinul Societăţii Române de Hematologie şi al unor pacienţi care au suferit de limfom.
Limfomul este un tip de cancer al sistemului limfatic cu o incidenţă în continuă creştere.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.