Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Doctoriţa care-şi acuză asistenta

O ştire care a circulat ieri pe agenţii acredita ca real un incident neplăcut petrecut la Maternitatea gălăţeană „Bunavestire” (FOTO). O tânără care a născut, duminică, prin cezariană, un copil sănătos, acuza că a suferit o infecţie după naştere din cauza asistentei care a asistat-o. 

Anda Vasile, de 29 de ani, spunea că asistenta nu a folosit pansamente sterile, provocându-i o infecţie puternică, fapta fiind confirmată chiar de doctoriţa Alina Călin, cea care a condus operaţia.

„Avem o sesizare făcută de dr. Călin. Vom analiza cazul şi vom lua măsuri faţă de această asistentă, dacă se va dovedi că a greşit. Nu am mai avut până acum probleme cu ea”, a declarat, marţi, directorul medical al Maternităţii „Bunavestire” din Galaţi, Liliana Docan.

La rândul său, Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, a declarat:

„Am fost sesizaţi chiar de către medicul care a asistat naşterea de cele petrecute. În urma acestei sesizări am demarat o anchetă. Reprezentanţii comisiei de anchetă vor sta de vorbă cu cei implicaţi, iar dacă se confirmă cele reclamate vom lua măsurile care se impun în astfel de situaţii”.

Acesta a precizat şi că în astfel de cazuri întreaga echipă medicală, în frunte cu medicul care a asistat naşterea poartă responsabilitatea, însă în acest moment sunt aşteptate rezultatele anchetei.

Marţi seară, la o primă verificare, am aflat doar că tânăra lua antibiotice terapeutic, ca după orice astfel de operaţie şi că nu are nici o infecţie.

Deoarece din ştirea citată nu reiese de ce doctoriţa nu a oprit asistenta să facă greşeala respectivă, folosirea unui „halat aruncat pe jos, murdar şi nesteril” pentru a o şterge pe pacientă.

Pentru că s-a declanşat o anchetă pe acest caz, vom reveni cu amănunte, după o documentare completă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
GK

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.