MECI corectează ilegalităţile
În urma acuzelor de ilegalitate din partea sindicatelor din învăţământ, reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei (MECI) au revenit asupra notei emise pe 16 noiembrie, cu privire la modalităţile de efectuare a zilelor de concediu fără plată.
Potrivit noii note trimise de MECI, inspectoratele şcolare vor face demersurile necesare pentru ca, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar, să fie iniţiat dialogul cu toţi membrii comunităţii şcolare (profesori, reprezentanţi sindicali, părinţi, autorităţi locale) în vederea găsirii, prin consens, a unei modalităţi de rezolvare a problemei.
„Am fost în câteva şcoli să discut cu profesorii pe această temă şi mai toţi îşi doresc aceste zile fără plată în afara vacanţei. Ca urmare, rămâne bătut în cuie că, pentru luna în curs, concediul fără plată va fi efectuat pe 26, 27 şi 30 noiembrie”.
„Pentru decembrie au fost propuse zilele de 16, 17 şi 18, dinaintea vacanţei de Crăciun. Acestea se vor stabili însă şi cu reprezentanţii părinţilor şi elevilor cu care mă întâlnesc joi. Poate măcar în decembrie să se ia concediul fără plată în zilele de vacanţă”.
„Sau mai există o soluţie: grădiniţele şi clasele primare să aibă concediu în vacanţă (pentru că părinţii au nevoie să-şi ştie copiii în siguranţă) şi celelalte cicluri, înainte de vacanţă. Soluţia finală cu privire la acest lucru o vom transmite vineri”, ne-a declarat inspectorul general, Doruleţ Resmeriţă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.