Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dieta nordică, printre cele mai bune regimuri alimentare în 2019

Clasamentul a fost publicat anul acesta de "U.S. News & World Report" şi a fost întocmit de medici nutriţionişti, diabetologi, cardiologi şi specialişti dieteticieni. Anul trecut, primul loc a fost ocupat de regimul alimentar pentru reducerea hipertensiunii DASH - Dietary Approaches to Stop Hypertension, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com.

Panelul experţilor care au întocmit topul a analizat 41 de diete, inclusiv pe cea nordică, aceasta din urmă bucurându-se în ultimul timp de o popularitate tot mai mare. Ei au luat în considerare o serie de criterii, printre care: cât de uşor de urmat este regimul alimentar, probabilitatea de a pierde un număr de kilograme în primul an, în următorii doi ani sau mai mulţi, cât de bine ajută în prevenţia şi gestionarea bolilor cardiovasculare, a diabetului, cât de completă este din punct de vedere nutriţional şi al siguranţei pentru sănătate.

O atenţie deosebită a primit dieta nordică şi din partea specialiştilor. Aceasta este oarecum similară celei mediteraneene, axată pe peşte, vegetale şi cereale integrale, fructe de pădure şi leguminoase. În locul uleiului de măsline, dieta nordică îl recomandă pe cel de rapiţă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RB

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.