Obezitatea şi malnutriţia, printre cele mai mari ameninţări
Obezitatea, malnutriţia şi schimbările climatice sunt cele mai mari ameninţări care trebuie combătute la nivel global, arată un raport publicat în prestigioasa revistă medicală britanică "The Lancet". Raportul subliniază că aceste trei ameninţări erau abordate până acum în mod separat, ceea ce a făcut ca politicile rezultate să nu fie eficiente, motiv pentru care ele trebuie combătute prin noi metode.
În analiză se menţionează faptul că trebuie stabilit un nou acord global în domeniul alimentar, care să "limiteze" influenţa politică a marilor industrii alimentare, arată "Agerpres". Potrivit sursei citate, este nevoie de reguli mai dure împotriva puternicelor interese comerciale şi este necesară regândirea stimulentelor economice globale, pentru a lupta împotriva obezităţii, malnutriţiei şi schimbărilor climatice.
În opinia autorilor raportului, sistemele alimentare provoacă nu doar obezitate, ci şi malnutriţie, generând, concomitent, 30 la sută din emisiile de gaze cu efect de seră. Mai mult, în document se arată că fenomenele climatice extreme, precum seceta, pot lipsi populaţii întregi de hrană şi pot duce la escaladarea preţurilor fructelor şi legumelor.
Se recomandă reducerea consumului de carne roşie
Prin urmare, o recomandare prezentă în raport este încadrarea multinaţionalelor industriei alimentare în acelaşi mod precum cele din industria tutunului. "Alimentele sunt în mod evident diferite de tutun, pentru că sunt indispensabile vieţii, nu este însă cazul alimentelor dăunătoare sănătăţii, aşa-numite junk food", arată specialiştii.
Se recomandă, de asemenea, reducerea consumului de carne roşie prin creşterea taxelor, etichetarea mai eficientă a alimentelor, promovarea transportului prin intermediul infrastructurilor şi creşterea investiţiilor în strategii de marketing pentru a promova activitatea fizică. 1,9 miliarde de adulţi din întreaga lume sunt supraponderali, dintre care 650 de milioane sunt obezi, ceea ce reprezintă un factor de risc pentru diabet, boli cardiovasculare şi cancer.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.